Page 14 - 3.2_RO
P. 14
JIMINY SELF-HELP HANDBOOK 14
Sursa: https://unsplash.com/photos/tb4heMa-ZRo
Există multe modalități de a crește rezistența și de a răspunde la schimbare rapid și pozitiv:
1. Creează conexiuni - construirea unor relații puternice de familie, personale și profesionale este
fundamentală pentru a dezvolta și a crește reziliența. Acceptarea ajutorului și sprijinului de la cei
cărora le pasă de noi ne întărește rezistența;
2. Găsește soluții - fiecare problemă are o soluție, altfel nu ar fi o problemă. Nu este ușor să evităm
un eveniment extrem de stresant, dar este posibil să schimbăm modul în care îl înțelegem, îl
acceptăm și răspundem acestuia. Încercând să privim dincolo de prezent, la circumstanțele
viitoare, ne poate aduce o perspectivă pozitivă în rezolvarea unei probleme;
3. Acceptă schimbarea - un lucru este sigur în viață, schimbarea face parte din ea și un eveniment
neașteptat poate modifica anumite obiective și poate afecta proiecte, schimbare ce poate fi de
ajutor;
4. Atinge-ți obiectivele – dacă obiectivele sunt realiste, apoi, pas cu pas, din realizare în realizare,
ajungem la obiectivele mai mari;
5. Acționează în fața adversităților - problemele nu vor dispărea, chiar dacă ne dorim. Acțiunile
decisive, pe cât posibil, fac parte din proces și sunt o declarație de preluare a controlului;
6. Învață din experiențe - fiecare eșec este o oportunitate de a învăța. Adesea, învățăm ceva și simțim
că am crescut într-un fel, ca urmare a luptei cu pierderea sau cu un eveniment traumatic. Cei care
au trecut prin tragedii au raportat relații mai bune, un sentiment mai mare de forță, chiar și în timp
ce se simt vulnerabili. Aceste experiențe sunt strâns legate de sentimentul valorii de sine, de
spiritualitate și de o apreciere mai mare pentru viață;
7. Fii pozitiv - hrănind acest sentiment, dezvoltăm mai multă încredere în capacitatea de a rezolva
probleme. Încrederea în instincte ajută la construirea și creșterea rezistenței;
8. Privește lucrurile în perspectivă – în confruntarea cu situații stresante, o imagine de ansamblu,
într-un context mai larg, poate ajuta. A vedea latura luminoasă în fiecare situație este o modalitate
de a învăța continuu;